„În urma unei analizeatente a circumstanțelor actuale care privesc proiectul, precum și acontextului mai larg din România, am luat decizia dificilă că amânarea evenimentului reprezintă, în acest moment, cea mai responsabilă cale deacțiune, în primul rând față de publicul care a achiziționat bilete și abonamente.
În aceste condiții,considerăm că este preferabil ca evenimentul să fie amânat decât să fie afectate amploarea, calitatea sau viziunea artistică a festivalului. Această decizie permite proiectului să revină atunci când vor exista condițiile necesare pentru ca evenimentul să se desfășoare la nivelul de excelență propus încă de la început.
Le mulțumim sincer tuturor artiștilor, partenerilor, sponsorilor, furnizorilor și, mai ales, spectatorilor care, prin achiziționarea de bilete și abonamente, au susținut Masters of Classic și au contribuit la dezvoltarea acestui proiect.”, transmit organizatorii, Fundația Music for Lifeși promotorul internațional Marcel Avram care adauga: “Intenția meaeste să păstrez proiectul în viață și să explorăm împreună date potrivite pentru viitor. În această etapă, însă, nu doresc să mă angajez la o nouă datăpână când nu suntem siguri că momentul și circumstanțele sunt potrivite pentru toți cei implicați.”
Masters of Classic a fost creat cu ambiția de a reuni la București unii dintre cei mai importanți artiști ai muzicii clasice din lume, într-o serie de spectacole la cele mai înalte standarde internaționale. Pentru realizarea festivalului au fost deja investite eforturi considerabile și un angajament mportant din partea artiștilor, reprezentanților acestora, partenerilor șiîntregii echipe de organizare.
Intenția organizatorilor rămâne aceea de a reprograma festivalul, iar informațiile privind noile datevor fi comunicate imediat ce acestea vor fi confirmate.
Înceea ce privește biletele și abonamentele deja achiziționate, informațiilereferitoare la opțiunile disponibile și pașii următori pentru deținătoriiacestora vor fi transmise separat cumparatorilor de bilete, prin canaleleoficiale de ticketing: Eventim, Entertix și IaBilet.
Având în vedere această situație, contravaloarea aferentă biletelor și abonamentelor achiziționate pentru ediția programată în septembrie va fi rambursată. Rambursarea va fi procesată de platformele de ticketing: Eventim, Entertix, IaBilet, iar suma va deveni disponibilă în cont în funcție de timpul de procesare al băncii emitente (1-3 zile lucrătoare).
Ca gest de mulțumire pentru susținerea acordată proiectului, cumparatorii vor beneficia de un discount de 6% la evenimentele viitoare organizate de European Music Agency SRL, utilizând un cod ce va fi transmis de catre platformele de ticketing.